Stăncuța

Stăncuța (Corvus monedula, clasificată și ca Coloeus monedula) este un corvid mic și negru, mult mai mic decât cioara neagră și corbul. Se recunoaște după ceafa cenușie și irisul aproape alb, cuibărește în colonii pe clădiri, în pereți stâncoși și în arbori bătrâni și, în Spania, și-a pierdut mai mult de jumătate din populație între 1998 și 2018. Legislația statului spaniol o menține pe lista speciilor de vânat, dar în sezonul 2026-2027 poate fi vânată numai în Andaluzia și Extremadura.

Ilustrații generate cu IA în scop educativ.

Pe scurt:

• Identificare: corvid mic și negru, de 30-34 cm și circa 230 g, cu ceafa cenușie și irisul albastru-pal, aproape alb.
• Unde trăiește: aproape toată Peninsula Iberică, cu excepția unei mari părți a litoralului cantabric și a Pirineilor; în Insulele Baleare și Canare lipsește sau este foarte rară. Cuibărește în colonii, în cavitățile stâncilor, ale arborilor bătrâni și ale clădirilor.
• Conservare: specie În pericol în Cartea Roșie a Păsărilor din Spania din 2021, după ce și-a pierdut 54,6 % din populație între 1998 și 2018.
• Vânătoare: figurează pe lista statului spaniol a speciilor de vânat, dar în sezonul 2026-2027 o autorizează numai Andaluzia și Extremadura.

Identificare

Măsoară 30-34 cm lungime și 64-73 cm anvergură, potrivit ghidului de păsări SEO/BirdLife, iar adulții cântăresc în medie 231,8 g, potrivit BirdFacts, baza de date a British Trust for Ornithology. Este mult mai mică decât cioara neagră și corbul, are ciocul relativ mai scurt și mișcări mai rapide pe sol și în zbor, potrivit Enciclopedia Virtual de los Vertebrados Españoles (Soler, 2016). Nu poate fi confundată nici cu coțofana, care se recunoaște de la prima vedere după penajul alb-negru și coada lungă.

Trăsăturile după care se recunoaște:

• Ceafa cenușie. Penajul este foarte închis, aproape negru, cu o nuanță cenușie pe piept și mai ales pe ceafă, care are, potrivit SEO/BirdLife, „o frumoasă culoare cenușie”.
• Ochiul deschis la culoare. Irisul este, potrivit aceluiași ghid, „foarte deschis, de un albastru-pal, aproape alb”; manualul de vânătoare al Guvernului Basc (PDF, p. 154) îl descrie ca albicios.
• Zborul. Este rapid și seamănă cu cel al porumbeilor, potrivit manualului basc.
• Glasul. Este foarte gălăgioasă, iar strigătele ei cele mai caracteristice sunt „ceaac ceaac” și „chia chia”, al doilea asemănător cu cel al stăncuței de munte, potrivit SEO/BirdLife.

Pata cenușie de pe părțile laterale ale capului și de pe ceafă este mai deschisă la masculi decât la femele, mai ales primăvara, și și mai închisă la tineri, potrivit Enciclopedia Virtual.

Examenul de vânător din Țara Bascilor îi dedică întrebările 372-374 din tema 4: cum se recunoaște, unde își face cuibul și dacă figurează printre speciile de vânat ale acestui teritoriu.

Cum se deosebește de cioara neagră, cioara de semănătură, corb, stăncuța de munte și stăncuța alpină

În Spania, sub denumirea populară „grajos y cuervos” (ciori și corbi) sunt grupate șase corvide negre de talie mijlocie. Potrivit manualului de vânătoare al Guvernului Basc (PDF, p. 153), numai două sunt vânate, cioara neagră și stăncuța; celelalte patru, cioara de semănătură, corbul, stăncuța de munte și stăncuța alpină, sunt protejate, așa că vânătorul trebuie să fie foarte atent să nu împuște o specie greșită. La fel este în toată Spania: dintre cele șase, numai cioara neagră și stăncuța figurează pe lista statului a speciilor de vânat.

Trăsăturile provin din manualul de vânătoare al Guvernului Basc și din Enciclopedia Virtual de los Vertebrados Españoles, potrivit căreia stăncuța se confundă cel mai ușor cu stăncuța de munte, doar puțin mai mare și la fel de gregară; situația legală provine din Real Decreto 1095/1989 și din Real Decreto 139/2011.

Răspândire și habitat

Potrivit ghidului SEO/BirdLife, este răspândită destul de uniform în Peninsula Iberică, cu excepția unei mari părți a litoralului cantabric și a Pirineilor, și lipsește din Insulele Baleare și Canare; al III-lea atlas al păsărilor cuibăritoare din Spania (III Atlas de las aves en época de reproducción en España) o consideră foarte rară în cele două arhipelaguri, în Asturias, în Țara Bascilor, cu excepția provinciei Álava, și în Pirinei. În Spania trăiește subspecia spermologus. A dispărut ca specie cuibăritoare din zone întinse ale Mesetei de Nord și de Sud, ale văii Ebrului, ale Sistemului Central, ale Sierrei Morena și ale Sistemului Betic, iar, potrivit celui de-al III-lea atlas, numărul de pătrate ocupate a scăzut cu aproape 20 % între 1998-2002 și 2014-2018. Potrivit SEO/BirdLife, este cu atât mai sedentară cu cât populațiile ei trăiesc mai la sud, iar manualul de vânătoare al Guvernului Basc (PDF, p. 115) adaugă că iarna sosesc păsări din latitudini mai nordice.

Este strâns legată de pereții stâncoși și de locurile cu cavități în care își poate instala coloniile: chei de râu, stâncării, crânguri bătrâne, mai ales de frasin, poduri, clădiri în ruină și orașe monumentale; SEO/BirdLife menționează colonii urbane la Salamanca, León, Cáceres și Trujillo. Pentru hrană preferă terenurile deschise, cu ogoare, pășuni, pășuni cu stejari rari și ferme de animale, și evită zonele foarte împădurite și muntele: de regulă nu urcă peste 1.400-1.500 m.

Hrănire

Este omnivoră, dar mai vegetariană decât alte corvide, potrivit SEO/BirdLife: mănâncă cereale precum grâul, porumbul sau orzul, leguminoase, măsline și fructe, pe care le completează cu lăcuste, gândaci, râme și moluște. Frecventează puțin stârvurile și gropile de gunoi, deși acestea din urmă au o pondere tot mai mare în hrana ei, și doar ocazional prinde vertebrate mici sau mănâncă ouă și pui.

Analizele conținutului stomacal o confirmă. În trei zone din provincia Granada, partea vegetală a reprezentat mai mult de trei sferturi din volum, iar cerealele cultivate, 62,7 % din biomasă (grâu 24,7 %, orz 18,4 %, secară 10,2 % și porumb 9,3 %), urmate de năut și măsline, potrivit Enciclopedia Virtual de los Vertebrados Españoles. Partea animală crește primăvara și este formată mai ales din furnici, gândaci și lăcuste.

De aceea, Cartea Roșie a Păsărilor din Spania (Libro Rojo de las Aves de España, PDF, p. 428) amintește că este o specie predominant vegetariană, cu un rol redus de prădător, și că studiile publicate nu arată efecte relevante asupra populațiilor de vânat mic.

Reproducere

Cuibărește în colonii, mai mari sau mai mici după numărul cavităților disponibile, și își face cuibul aproape întotdeauna în cavități de tot felul: pereți stâncoși, arbori bătrâni, clădiri și poduri. Potrivit ghidului SEO/BirdLife, cuibul este o grămadă neregulată de ramuri, bețe și rădăcini, căptușită cu pene, lână și fibre vegetale. Ponta, de două până la opt ouă albastru-deschis, începe pe la jumătatea lui aprilie; clocitul durează 17 sau 18 zile și îl face numai femela, iar puii, hrăniți de ambii părinți, părăsesc cuibul la 30-35 de zile și rămân legați de părinți încă cel puțin cinci săptămâni. Manualul de vânătoare al Guvernului Basc dă o pontă de 4-6 ouă și pui zburători la o lună de la ecloziune.

Datele britanice BirdFacts sunt asemănătoare: pontă tipică de 4-5 ouă, o singură cuibărire pe an, clocit tipic de 20 de zile și 31,5-32,5 zile până la zbor; de obicei încep să cuibărească la 2 ani. O parte din diferența la durata clocitului poate ține de felul în care se măsoară: Enciclopedia Virtual dă în medie 20,8 zile de la depunerea primului ou până la eclozarea primului pui și 17,2 zile de la depunerea ultimului ou până la eclozarea lui.

Comportament

Este foarte gregară: formează stoluri mai mari sau mai mici pentru a se deplasa, a se odihni și a se hrăni și înnoptează în dormitoare comune care, mai ales iarna, pot fi foarte numeroase, potrivit Enciclopedia Virtual. Își caută des hrana în stoluri mixte cu alte corvide; în provincia Granada a fost observată, în ordinea crescătoare a frecvenței, cu coțofene, corbi, ciori negre și stăncuțe de munte, specia cu care se asociază cel mai des, iar dintre celelalte păsări mai ales cu graurii negri, potrivit Enciclopedia Virtual. Manualul de vânătoare al Guvernului Basc o descrie ca pe o pasăre gălăgioasă, cu mers sacadat și zbor rapid, cu bătăi dese din aripi.

Recordul de longevitate cunoscut prin inelare în Marea Britanie și Irlanda este de 18 ani și 26 de zile, stabilit în 2017, potrivit BirdFacts, care dă o durată de viață tipică de 5 ani pentru păsările care ajung la vârsta de reproducere.

Conservare

Cartea Roșie a Păsărilor din Spania din 2021 (PDF, p. 425) clasifică stăncuța drept specie În pericol (EN), după criteriile A2abc; în edițiile din 1992 și 2004 nu fusese evaluată, iar în Europa rămâne o specie neamenințată (preocupare minimă). Potrivit capitolului semnat de Nicolás López-Jiménez, populația din Spania a scăzut cu 54,6 % între 1998 și 2018, declinul estimat pe trei generații depășește 70 %, iar arealul s-a redus cu 17 % între 2002 și 2018.

Al III-lea atlas al păsărilor cuibăritoare estimează populația din 2014-2018 la 440.000-530.000 de exemplare, cu un ordin de mărime mai puțin decât estimarea din 2004-2006, iar autorii avertizează că și această cifră poate fi supraestimată: în Comunitatea Madrid depășește cu circa 50 % recensămintele din dormitoarele comune din 2017 și 2021. Programul Sacre de monitorizare a păsărilor comune a înregistrat o scădere de aproape 55 % între 1998 și 2018, iar buletinul de monitorizare SEO/BirdLife din 2023 o încadrează la declin accentuat în perioada 2012-2023.

Printre amenințări, Cartea Roșie menționează presiunea vânătorii, care pare să fie principala cauză de mortalitate directă: între 2011 și 2017 au fost vânate legal în Andaluzia 132.897 de stăncuțe, circa 22.000 pe an (PDF, p. 429). Mai adaugă transformarea habitatului, lipsa hranei pentru pui și schimbările climatice și menționează și liniile electrice, turbinele eoliene și accidentele de pe șosele și căile ferate, deși despre acestea spune că nu par să provoace o mortalitate gravă.

Potrivit Cordópolis (26 august 2026), Sociedad Cordobesa de Historia Natural (Societatea de Istorie Naturală din Córdoba) a cerut departamentului pentru sustenabilitate și mediu al guvernului andaluz (Consejería de Sostenibilidad y Medio Ambiente de la Junta de Andalucía) să suspende vânătoarea stăncuței în toată Andaluzia sau, cel puțin, în provincia Córdoba, unde recensământul din dormitoarele comune din decembrie 2021 a găsit doar 587 de stăncuțe; societatea amintește, de asemenea, că din 2018 statisticile de vânătoare andaluze o grupează cu celelalte corvide. La 17 octombrie 2026 nu se cunoaște niciun răspuns oficial.

Situația legală în Spania

La 17 octombrie 2026, stăncuța figurează pe lista statului spaniol a speciilor care pot fi vânate (Real Decreto 1095/1989, anexa I), alături de cioara neagră și coțofană. Aceste date descriu legislația spaniolă, nu legislația română. Această listă este un maxim: articolul său 1.3 permite fiecărei comunități autonome să o restrângă, iar fiecare comunitate decide ce specii se vânează, pe ce terenuri și în ce perioade (Ley 42/2007, legea patrimoniului natural și a biodiversității, articolul 65). Stăncuța nu figurează pe lista speciilor sălbatice în regim de protecție specială (Listado de Especies Silvestres en Régimen de Protección Especial) și nici în catalogul spaniol al speciilor amenințate (Real Decreto 139/2011); cioara de semănătură, cele două stăncuțe din genul Pyrrhocorax și coțofana albastră iberică figurează în schimb pe această listă, dar fără categorie de amenințare în catalog.

În sezonul 2026-2027, numai două comunități autonome autorizează vânarea ei: Andaluzia și Extremadura. În celelalte nu poate fi vânată, din motive diferite. Navarra, Țara Bascilor, Comunitatea Valenciană și Regiunea Murcia o mențin ca specie de vânat în legea sau regulamentul lor, dar ordinele pentru acest sezon nu o includ sau prelungesc un moratoriu; Galicia îi interzice vânarea în mod expres; Catalonia o clasifică drept vulnerabilă, iar La Rioja o protejează în registrul său de specii sălbatice. Tabelul rezumă situația din toate cele 17 comunități autonome, verificată la 17 octombrie 2026 în sursele indicate:

Ordinele de vânătoare se schimbă în fiecare sezon, iar un teren de vânătoare poate avea condiții proprii în planul său tehnic. Înainte de vânătoare trebuie verificate norma în vigoare a comunității autonome, terenul și autorizația cerută.

Întrebări frecvente despre stăncuță