Pterocles orientalis

Pterocles orientalis, numită în Spania «ortega» sau «ganga ortega», este o pasăre de stepă din familia Pteroclidae, compactă și cu penaj de camuflaj, care trăiește pe culturi neirigate, platouri și terenuri pietroase. Se recunoaște de la prima privire după abdomenul negru și coada scurtă; masculul are, în plus, capul cenușiu și gâtlejul portocaliu. Este mai mare decât Pterocles alchata, cu care împarte habitatul, iar vânătoarea sa este interzisă în toată Spania.

Ilustrații generate cu IA în scop educativ.

Identificare

Măsoară 34 până la 36 cm lungime și 65 până la 70 cm anvergură. Este o pasăre cu obiceiuri terestre, robustă, cu cap mic și aripi ascuțite, care în zbor arată fața inferioară a aripilor albă și neagră. Coada este scurtă, fin desenată deasupra și albă cu o bandă neagră înainte de vârf dedesubt; nu are niciodată cele două pene centrale lungi ale speciei Pterocles alchata. Ciocul și picioarele sunt cenușii, cu degete scurte și partea din față a tarsului acoperită cu pene albe. Sursa: SEO/BirdLife, ganga ortega.

Semnele care ajută cel mai mult la identificare sunt abdomenul negru, coada scurtă și, la mascul, capul cenușiu cu gâtlejul portocaliu. Ele trebuie analizate împreună: nuanța pământie a spatelui, folosită singură, se confundă cu cea a speciei Pterocles alchata și cu cea a terenului.

Mascul și femelă

Masculul are capul și gâtul cenușii, cu excepția gâtlejului, portocaliu cu baza neagră. O bandă pectorală neagră desparte pieptul de culoarea somonului de abdomenul izbitor de negru, iar spatele și aripile strânse poartă ocele mari aurii pe fond cenușiu. Femela este mai puțin vizibilă: are un desen general pământiu și foarte fin vărgat pe spate, piept, creștet și ceafă, o linie neagră mică pe gâtlej și, ca masculul, banda pectorală și abdomenul negre. Tinerii sunt o versiune mai palidă și mai puțin contrastantă a adulților de fiecare sex. Sursa: SEO/BirdLife.

Cum se deosebește de Pterocles alchata

Pterocles alchata împarte cu Pterocles orientalis culturile neirigate și locurile de adăpare, iar ambele specii sunt protejate. Trebuie comparate mai multe semne deodată, mai întâi cu pasărea așezată și apoi în zbor:

• Abdomen: negru la Pterocles orientalis; alb la Pterocles alchata.
• Coadă: scurtă la Pterocles orientalis; cu două pene centrale foarte lungi și subțiri la Pterocles alchata, care îi dau în zbor o siluetă ascuțită.
• Mărime: Pterocles orientalis este ceva mai mare și mai robustă (34 până la 36 cm față de 31 până la 39 cm), dar diferența se observă doar când sunt împreună.
• Capul masculului: cenușiu, cu gâtlejul portocaliu cu baza neagră, la Pterocles orientalis; față portocalie cu gâtlejul și dunga oculară negre la Pterocles alchata, care are în plus pieptul castaniu-roșcat între două benzi negre.
• Glas: Pterocles orientalis scoate în zbor, ca strigăt de contact, un gângurit cald și neschimbat, «churr…, churr»; Pterocles alchata, un croncănit aspru, «kataa…, gaaa», care amintește de strigătul stăncuței.
• Stoluri și teren: Pterocles alchata formează stoluri mai mari și caută câmpii fără arbori; Pterocles orientalis tolerează mai bine terenurile ușor accidentate cu arbori și arbuști răzleți și urcă până la 1 300 m pe platouri.

Surse: SEO/BirdLife, ganga ortega și SEO/BirdLife, ganga ibérica.

În aceleași culturi neirigate trăiește spârcaciul, ceva mai mare, cu picioare lungi și, la masculul în perioada de împerechere, cu gâtul negru traversat de benzi albe.

Răspândire și habitat

Ocupă fâșia aridă care merge din Insulele Canare până în centrul Asiei, prin Peninsula Iberică, Maghreb, Orientul Apropiat și Mijlociu până în vestul Chinei, cu două subspecii: cea vestică, din Europa și Africa, și cea estică, din Asia, parțial migratoare. În Spania formează două subpopulații separate: cea peninsulară, răspândită în 31 de provincii în opt nuclee (Meseta de nord, valea Ebrului, platourile Sistemului Iberic, Extremadura, Meseta de sud, valea Guadalquivirului, peneplenele subbetice și sud-estul semiarid), și cea canariană, concentrată în Fuerteventura; în Lanzarote nu există înregistrări recente. Este incorect să fie redusă la Castilla y León sau prezentată drept comună în întreaga regiune. Surse: SEO/BirdLife și al III-lea Atlas al păsărilor cuibăritoare din Spania, cu date din 2014–2018.

Este legată tot anul de zonele semiaride, platouri și culturi extensive neirigate, reci sau calde. Preferă pârloagele de lungă durată, pajiștile uscate și terenurile sterpe și se ferește de semănături și de tufărișurile înalte, deși tolerează mai bine decât Pterocles alchata terenurile ușor accidentate și arborii răzleți. Cuibărește de la nivelul mării până la 1 300 m și are nevoie de locuri de adăpare accesibile și deschise aproape de zonele de reproducere. În Fuerteventura folosește tufărișuri naturale pe soluri nisipoase, departe de coastă și de localități. Surse: SEO/BirdLife și al III-lea Atlas.

Este considerată de obicei sedentară, deși deplasările sale sunt puțin cunoscute: în peninsulă au fost descrise creșteri locale și dispariții care indică mișcări nomade pe distanțe scurte și medii între nuclee, în timp ce în Canare pare foarte sedentară. Sursa: SEO/BirdLife.

Alimentație

Este aproape exclusiv granivoră. Mănâncă mai ales semințe mici de plante erbacee, cu preferință pentru leguminoase, din care uneori consumă și frunzele; vara ia mai multe boabe cultivate, iar iarna semințe sălbatice. Sursa: SEO/BirdLife.

Această hrană uscată cere să bea cu regularitate, mai ales pe caniculă: merge la apă cel puțin de două ori pe zi, la două sau trei ore după răsărit și cu una sau două ore înainte de apus. În perioada creșterii puilor, adulții își udă penele de pe piept în apă și o transportă până la pui; masculul este cel mai activ și mai eficient în această sarcină. Această adaptare a penajului nu înseamnă că se poate lipsi de băut. Sursa: SEO/BirdLife.

Reproducere

Cuibărește între aprilie și august, în funcție de regiune, uneori până în octombrie. Ponta, de două sau trei ouă foarte criptice, ocru-verzui cu pete întunecate, are loc mai ales în aprilie în Canare și în iunie în peninsulă, într-o mică adâncitură în sol, aproape întotdeauna descoperită. Prădarea este ridicată și afectează cam trei sferturi din ouă, de aceea pontele de înlocuire sunt frecvente până în august. Camuflajul ajută la protejarea lor, dar nu elimină riscurile provocate de circulație sau de lucrările agricole. Sursa: SEO/BirdLife.

Incubația durează circa 25 de zile și este împărțită de ambele sexe: masculul clocește noaptea și dimineața, iar femela restul zilei. Puii, camuflați, părăsesc cuibul la scurt timp după eclozare, își urmează părinții și se hrănesc singuri; fac zboruri scurte la trei sau patru săptămâni, dar nu zboară bine până la două luni, când ating mărimea adultă, iar până atunci depind de apa adusă de adulți. Este o pasăre longevivă, de cel puțin zece ani, cu rate de reproducere scăzute. Sursa: SEO/BirdLife.

Comportament

Este greu de observat când rămâne nemișcată între pietre și ierburi joase. În fața unei amenințări se poate ghemui sau îndepărta pe jos înainte de a-și lua zborul. Este gregară, mai ales în afara perioadei de reproducere, și se vede de obicei în grupuri mici, mai mici decât cele ale speciei Pterocles alchata.

Zborul este puternic, cu bătăi lente din aripi, și lasă să se vadă aripile ascuțite, albe și negre dedesubt; în aer păstrează contactul printr-un gângurit cald și repetat. Merge la apă împreună cu alte exemplare, la ore destul de fixe. Observarea de la distanță și lăsarea liberă a locurilor de adăpare evită întreruperea acestor vizite. Sursa: SEO/BirdLife.

Câte exemplare au rămas?

Recensământul național din 2019 a estimat în Spania circa 6 900 de exemplare (între 3 800 și 11 700): aproximativ 4 700 în peninsulă, adică 68 %, și circa 2 200 în Fuerteventura, adică 32 %. Nucleele peninsulare cele mai numeroase erau Meseta de sud, platourile Sistemului Iberic, valea Ebrului și Extremadura; Meseta de nord abia reunea vreo 260 de păsări. Sursa: al III-lea Atlas al păsărilor cuibăritoare din Spania.

Între 2005 și 2019 populația spaniolă a scăzut cu aproape 34 %, iar cea peninsulară cu 43 %; în Meseta de nord, valea Ebrului și platourile Sistemului Iberic scăderea cumulată a fost de circa 51 %. Populația din Fuerteventura fluctuează fără un declin susținut. S-a redus și aria ocupată: de la 864 de pătrate în al II-lea Atlas la 488 în al III-lea. Cauzele principale sunt intensificarea agriculturii, pierderea pârloagelor și a hotarelor, împădurirea terenurilor agricole, extinderea irigațiilor și a livezilor de măslini, urbanizarea și infrastructurile, folosirea excesivă a pesticidelor și o încărcătură mare de animale la pășunat. Surse: al III-lea Atlas și SEO/BirdLife.

Situația juridică în Spania

Revizuirea surselor: 15 octombrie 2026.

Pterocles orientalis nu poate fi vânată în Spania. Specia figurează în anexa Decretului regal 139/2011 ca «Vulnerabilă» în Catalogul spaniol al speciilor amenințate, ceea ce o include în Lista speciilor sălbatice în regim de protecție specială. Articolul 65.1 din Legea 42/2007 permite vânarea doar a speciilor stabilite de comunitățile autonome și exclude expres speciile din Listă, astfel că nicio comunitate nu o poate declara specie de vânat. Textul consolidat al anexei a fost actualizat ultima dată la 12 mai 2025 și păstrează această categorie.

Această categorie juridică nu este același lucru cu evaluările științifice și nici cu cataloagele regionale:

• Protecția juridică națională: «Vulnerabilă» în Catalogul spaniol al speciilor amenințate (Decretul regal 139/2011). Este categoria care stabilește obligațiile de conservare și interdicția vânătorii în toată țara.
• Cartea Roșie a Păsărilor din Spania (2021): «În pericol» pentru ansamblul național și «Vulnerabilă» pentru populația canariană. Este o evaluare științifică a SEO/BirdLife, fără efecte juridice directe. Sursa: SEO/BirdLife.
• Cataloagele regionale: pot fi mai stricte decât cel național. În Catalonia, fișa oficială a Generalitat o încadrează drept «În pericol de dispariție» în catalogul catalan al faunei amenințate (Decretul 172/2022), cu circa 18 până la 23 de exemplare cuibăritoare în ultimii ani pe culturile neirigate din provincia Lleida. Această informație este valabilă numai pentru Catalonia. Sursa: Generalitat de Catalunya, xurra, actualizată la 11 august 2026.

La vânătoarea altor specii, pasărea trebuie identificată cu certitudine și nu trebuie împușcată: abdomenul negru și coada scurtă o deosebesc de orice vânat al culturilor neirigate. Păstrarea pârloagelor și a vegetației naturale joase și reducerea deranjului în zonele de reproducere și de adăpare favorizează specia.

Întrebări frecvente