Spârcaciul

Spârcaciul (Tetrax tetrax) este o pasăre de stepă din familia dropiilor, asemănătoare dropiei, dar mult mai mică, care trăiește în culturile de cereale neirigate și în pășunile Peninsulei Iberice. Numele său spaniol, „sisón”, vine de la șuieratul pe care îl produc aripile sale în zbor. Spania adăpostește cea mai mare populație cuibăritoare din lume, dar efectivele s-au înjumătățit într-un deceniu și, din 2023, specia este catalogată în pericol de dispariție: nu este o specie de vânat.

Ilustrații generate cu IA în scop educativ.

Identificare

Măsoară 40-45 de centimetri lungime și 105-115 centimetri anvergură, potrivit ghidului de păsări SEO/BirdLife, și cântărește în jur de 825 de grame, potrivit BirdFacts, baza de date a British Trust for Ornithology. Potrivit manualului examenului de vânător al Juntei Castiliei și León (PDF, pag. 80), este „o pasăre de stepă asemănătoare ca aspect dropiei, dar mult mai mică”, de culoare generală brun-cenușie.

Trăsăturile care o dau de gol sunt acestea:

• Silueta de dropie mică. Este o pasăre cu picioare puternice și lungi, foarte terestră, cu spatele brun fin desenat și abdomenul alb. Penajul criptic o ascunde între plante atunci când stă nemișcată.
• Panourile albe ale aripilor. În zbor, aripile arată zone albe mari care contrastează cu vârfurile întunecate și o fac recognoscibilă de la distanță.
• Șuieratul. Potrivit manualului, în zbor bătaia rapidă a aripilor produce un sunet caracteristic numit „siseo” (șuierat), care a dat numele spaniol al speciei; SEO/BirdLife îl atribuie celei de-a patra remige primare, mai scurtă decât celelalte.
• Glasul. Este o pasăre deosebit de tăcută, potrivit SEO/BirdLife: primăvara, masculul scoate un „prreet” scurt și sec în timp ce sare în parada nupțială.

Masculul și femela

Se deosebesc doar primăvara. Masculul în perioada de împerechere are capul cenușiu și gâtul negru traversat de două benzi albe, cu abdomenul alb, potrivit manualului examenului de vânător; SEO/BirdLife descrie acest guler alb drept limita dintre gâtul negru și capul cenușiu. Pentru a atrage femelele, potrivit manualului, „masculul execută o paradă nupțială aparte, arătându-și penajul viu colorat de pe gât și făcând mici salturi bătând din aripi”.

Femela păstrează tot anul un penaj brun pătat care o camuflează în timp ce clocește pe sol, iar masculii pierd desenul de pe gât după perioada de împerechere: în afara perioadei de cuibărit, cele două sexe sunt greu de deosebit, potrivit SEO/BirdLife. Fișa fotografică a manualului examenului de vânător (PDF, pag. 244) arată masculul în penaj de cuibărit, femela și păsările în zbor.

Cum se deosebește de dropie, Pterocles alchata și Pterocles orientalis

Cele patru păsări împart câmpiile de cereale neirigate și toate patru sunt protejate. Se deosebesc astfel:

• Dropia (Otis tarda). Este uriașă: măsoară 75-105 centimetri și 190-260 centimetri anvergură, iar masculul se poate apropia de 18 kilograme, potrivit ghidului de păsări SEO/BirdLife. Capul și gâtul sunt cenușii, iar gâtul masculului în perioada de împerechere se îngroașă și devine roșcat, cu pene lungi și zbârlite ca niște mustăți la baza ciocului. În zbor arată o bandă albă lată pe aripă, care contrastează cu remigele negre. Este extrem de tăcută. Figurează în Lista speciilor sălbatice în regim de protecție specială, fără categorie în Catalog.
• Pterocles alchata. Este mai mică, de 31-39 de centimetri, compactă și cu coada foarte ascuțită datorită penelor centrale lungi, potrivit SEO/BirdLife. Masculul are fața portocalie, gâtul negru, pieptul roșu-castaniu și abdomenul de un alb izbitor; femela are gâtul alb și trei benzi negre pe gât și piept. Glasul său este un croncănit aspru care amintește de strigătul stăncuței. Este catalogată vulnerabilă.
• Pterocles orientalis. Măsoară 34-36 de centimetri, este compactă și are coada scurtă, albă cu o bandă neagră pe dedesubt, potrivit SEO/BirdLife. Masculul are capul și gâtul cenușii, gâtul portocaliu cu baza neagră și abdomenul de un negru izbitor; femela este pământie și foarte vermiculată. Chemarea sa este un uguit cald și neschimbat, folosit ca strigăt de contact în zbor. Este catalogată vulnerabilă.

Datele din tabel provin din ghidurile de păsări SEO/BirdLife ale spârcaciului, dropiei, Pterocles alchata și Pterocles orientalis, din BirdFacts, din manualul examenului de vânător al Juntei și din anexa Decretului regal 139/2011.

Răspândire și habitat

Aria sa de răspândire este fragmentată și se întinde în Palearctic, de la Peninsula Iberică și nordul Africii până în China, potrivit ghidului de păsări SEO/BirdLife; principala populație cuibăritoare este cea iberică, urmată de cele din Kazahstan și Rusia, și nu se recunosc subspecii. În Spania trăiește doar în peninsulă, mai ales în Castilia-La Mancha, Madrid și Extremadura, și lipsește de pe coasta cantabrică, din Levante și din cele două arhipelaguri. Iarna se concentrează în Meseta de Sud, Extremadura și valea Guadalquivirului.

Manualul examenului de vânător o situează în zonele deschise din Castilia-La Mancha, Madrid, Extremadura, Castilia și León, valea Ebrului și Andaluzia, iar în Castilia și León „este răspândită în toate provinciile, cu cele mai mari efective în León, Zamora și Salamanca”. Strategia de conservare a păsărilor amenințate legate de mediile agro-stepice din Spania, publicată de ministerul spaniol, precizează că 87 % din populație se concentrează în stepele cerealiere din jumătatea sudică, cu Castilia-La Mancha în frunte, și că în jumătatea nordică efectivele sunt mult mai mici: Aragon și Catalonia, urmate de Zamora și León.

Ocupă „medii agricole plane și deschise, dominate de cereale neirigate sau pășuni extensive, și atinge densități mai mari în peisaje eterogene, cu parcele mici și cu terenuri necultivate, pârloage și câmpuri de leguminoase”, potrivit manualului. SEO/BirdLife adaugă că îi priesc sistemele tradiționale cu leguminoase, pârloage și margini de câmp și că, în afara perioadei de cuibărit, se adună în lucerniere și în unele pârloage, unde formează chiar locuri de înnoptat. În zonele de control din Castilia și León, terenurile cu vegetație ierboasă naturală (pășuni, terenuri necultivate și pârloage verzi) sunt cele mai folosite, iar lucerna și sparceta neirigate câștigă importanță an de an, în timp ce miriștile și terenurile arate sunt tot mai puțin folosite, potrivit monitorizării din 2025 a Juntei Castiliei și León.

Alimentație

Primăvara și vara se hrănește mai ales cu insecte, cu puțină hrană vegetală, iar toamna și iarna dieta sa se îndreaptă spre semințe și lăstari, mai ales de leguminoase, potrivit ghidului de păsări SEO/BirdLife. Insectele sunt decisive pentru creșterea puilor.

Această dependență explică amenințările: SEO/BirdLife menționează intensificarea agriculturii, extinderea irigațiilor, soiurile timpurii de cereale, pierderea pârloagelor de durată medie și lungă, extinderea plantațiilor de măslini, pesticidele, prădarea și vânătoarea ilegală.

Reproducere

Masculii se întorc în teritorii la sfârșitul lui martie și își fac parada în aprilie, cu densități de 4-10 masculi pe kilometru pătrat în cele mai bune zone, potrivit ghidului de păsări SEO/BirdLife. Parada îmbină strigătul sec, salturile și bătaia din aripi cu care își arată desenul de pe gât.

Femela clocește singură 3 sau 4 ouă timp de 20-22 de zile și se ocupă de pui, potrivit SEO/BirdLife. Cuibul este o mică adâncitură în sol, ascunsă între plante. Puii ajung la dezvoltarea completă în aproximativ o lună, dar rămân cu femela până la formarea grupurilor de după reproducere.

Comportament

Este o pasăre gregară și foarte terestră, care împarte cu dropia penajul criptic, picioarele puternice cu trei degete și dieta mixtă, potrivit ghidului de păsări SEO/BirdLife. Primăvara masculii se împart în teritorii de paradă; în afara perioadei de cuibărit formează stoluri care se adună în lucerniere și pârloage.

Deși este sedentar, face deplasări sezoniere: o parte dintre păsările care cuibăresc în nord își părăsesc zonele iarna și se concentrează mai la sud, iar în zonele de iernare sosesc și spârcaci din Franța și Portugalia, potrivit SEO/BirdLife. Recensământul de iarnă din 2016 a estimat 14.643 de exemplare care iernează în Spania, 88 % dintre ele în Meseta de Sud și Extremadura, potrivit Strategiei de conservare a păsărilor amenințate legate de mediile agro-stepice din Spania.

Câți spârcaci au rămas?

La mijlocul anilor nouăzeci se estimau în Spania 100.000-200.000 de masculi reproducători, potrivit ghidului de păsări SEO/BirdLife. Primul recensământ național din 2005 a numărat 74.084 de masculi, iar al II-lea recensământ național din 2016, 38.856 (interval 27.037-59.136): „o scădere de 48 % în 11 ani”, potrivit Strategiei de conservare a păsărilor amenințate legate de mediile agro-stepice din Spania. Declinul a depășit 50 % în 8 dintre cele 12 comunități cu prezență cuibăritoare.

Pe comunități, potrivit celui de-al III-lea Atlas al păsărilor cuibăritoare din Spania, recensământul din 2016 a estimat 25.478 de masculi în Castilia-La Mancha (65,6 % din total), 3.872 în Extremadura, 3.387 în Andaluzia, 1.871 în Castilia și León și 1.804 în Aragon. Programul SACRE de monitorizare a păsărilor comune a înregistrat o scădere de 68,5 % între 1998 și 2018, iar aria de răspândire s-a redus cu 33,5 % între al doilea și al treilea atlas: specia a dispărut din 21 % dintre pătratele prospectate în ambele.

În Castilia și León, monitorizarea stării de conservare a spârcaciului în zonele de control din 2025, elaborată de Fundación Patrimonio Natural de Castilla y León pentru Junta și publicată în februarie 2026, a prospectat 1.176 de puncte de recensământ în 59 de pătrate și 10 zone de control: a localizat 119 spârcaci, 111 masculi și 8 femele, cu o scădere de 68,6 % a numărului de masculi pe punct de ascultare față de 2005, primul recensământ complet al regiunii, și de 55,5 % față de 2020. Evoluția este „puternic regresivă în toate zonele de control”, potrivit raportului.

Situația legală în Spania

La data de 13 octombrie 2026, spârcaciul figurează în Catalogul spaniol al speciilor amenințate al Decretului regal 139/2011 în categoria „în pericol de dispariție”, cea cu cel mai mare risc. L-a ridicat la ea Ordinul TED/339/2023 din 30 martie, publicat în Monitorul Oficial spaniol (BOE) nr. 83 din 7 aprilie 2023 și în vigoare din ziua următoare, care l-a trecut „de la «vulnerabil» la «în pericol de dispariție»”. În aceeași anexă, dropia figurează în Lista speciilor sălbatice în regim de protecție specială fără categorie în Catalog, iar Pterocles alchata și Pterocles orientalis sunt catalogate vulnerabile.

Nu este o specie de vânat și nu se află în lista națională a speciilor care pot fi vânate (Decretul regal 1095/1989, anexa I). Legea 42/2007 privind patrimoniul natural și biodiversitatea interzice pentru speciile din Listă „orice acțiune făcută cu scopul de a le ucide, captura, urmări sau deranja, precum și distrugerea sau deteriorarea cuiburilor, vizuinilor și locurilor de reproducere, iernare sau odihnă” (articolul 57) și stabilește că vânătoarea se poate practica doar asupra speciilor stabilite de comunitățile autonome, declarație care „în niciun caz nu poate afecta speciile incluse în Listă” (articolul 65).

Vânarea, capturarea sau deținerea unei specii protejate cu încălcarea legii este infracțiune potrivit articolului 334 din Codul penal: închisoare de la șase luni la doi ani sau amendă de la opt la douăzeci și patru de luni și interzicerea exercitării dreptului de a vâna de la doi la patru ani; dacă specia este catalogată în pericol de dispariție, cum este spârcaciul, pedeapsa se aplică în jumătatea superioară, iar dacă faptele sunt comise cu arme, se adaugă pierderea dreptului de a deține și purta arme de la doi la patru ani.

Protecția sa la nivel de stat vine de departe:

• Decretul regal 1497/1986 din 6 iunie, publicat în BOE nr. 173 din 21 iulie 1986 și în vigoare din ziua următoare, a inclus spârcaciul („Tetrax tetrax (Otis tetrax)”) în lista speciilor protejate pe întreg teritoriul național, a căror vânare, capturare, deținere și comercializare erau interzise.
• Decretul regal 439/1990 din 30 martie l-a catalogat „de interes special” în primul Catalog național al speciilor amenințate.
• Decretul regal 139/2011 l-a inclus în Catalogul spaniol al speciilor amenințate ca vulnerabil, iar Ordinul TED/339/2023 l-a trecut la în pericol de dispariție.

În afara legislației spaniole, Cartea Roșie a păsărilor din Spania din 2021 îl clasifică, drept cuibăritor, în pericol, iar Convenția de la Bonn privind speciile migratoare îl include din 2020 în anexele sale I și II; Lista Roșie a IUCN îl consideră aproape amenințat la nivel mondial.

Examenul de vânător din Castilia și León

În Castilia și León spârcaciul nu se vânează: manualul examenului de vânător al Juntei îl descrie în secțiunea 3.2.6 a capitolului despre speciile protejate, dedicată speciilor în pericol de dispariție, iar introducerea acelui capitol îl citează printre speciile „care în trecut au putut fi vânate și astăzi nu”, alături de dropie, potârnichea cenușie, cocoșul de munte, râs, urs și lup. Junta publică în fiecare an monitorizarea stării sale de conservare în zece zone de control, care în 2025 a confirmat tendința negativă.

Examenul de vânător îi dedică două întrebări din tema 3, speciile protejate: una despre situația sa actuală, în pericol de dispariție, și alta despre habitatul său, terenurile agricole plane și deschise. În fișele de identificare ale examenului apare printre speciile în pericol de dispariție, împreună cu dropia, Pterocles alchata și Pterocles orientalis, a căror confuzie pe teren este riscul real pentru cine vânează potârnichea roșie sau prepelița în aceleași culturi neirigate. În fața unei păsări cu picioare lungi, abdomen alb și panouri albe pe aripi care își ia zborul cu un șuierat, regula este simplă: nu se trage și nu se urmărește.

Întrebări frecvente despre spârcaci