Potârnichea cu picioare roșii

Potârnichea cu picioare roșii (Alectoris rufa), numită și potârniche roșie, este o pasăre îndesată din familia fazanidelor (Phasianidae), din care fac parte și fazanii și prepelițele, și trăiește în terenurile deschise din sud-vestul Europei. În spaniolă i se mai spune perdiz rubia, patirroja sau cacarona, iar puilor, după mărime, perdigones sau igualones, potrivit manualului pentru examenul de vânător al guvernului Castilla y León (PDF, pag. 34). Spania găzduiește peste 70 % din populația sa mondială și în fiecare an se vânează aici în jur de trei milioane de potârnichi cu picioare roșii, potrivit Cărții Roșii a păsărilor din Spania din 2021.

Ilustrații generate cu IA în scop educativ.

Identificare

Măsoară 32-34 de centimetri lungime și 47-50 de centimetri anvergură, potrivit ghidului păsărilor SEO/BirdLife, și cântărește 350-550 de grame, potrivit manualului pentru examenul de vânător (PDF, pag. 34), iar BirdFacts, baza de date a British Trust for Ornithology, îi atribuie o greutate de 487,5 grame. Are aripile și coada scurte și rotunjite, potrivit manualului. Trăiește mai ales pe sol: merge bine și se deplasează de obicei pe jos, iar când zboară, o face rapid și direct, alternând bătăi puternice din aripi cu planări în timpul cărora se văd marginile portocalii ale cozii, potrivit SEO/BirdLife.

Trăsăturile care o dau de gol sunt acestea:

• Capul. Fruntea este gri ardezie, iar sprânceana și gușa sunt albe, potrivit manualului.
• Gulerul. Un guler negru înconjoară gușa albă și se destramă în pete negre pe piept: SEO/BirdLife descrie gușa albă și pieptul pătat cu negru, iar BirdFacts, un guler negru pătat, foarte vizibil.
• Pieptul și flancurile. Baveta combină pene gri-perlă și negre, potrivit broșurii de informare a Ministerului Agriculturii din Spania din 1990; flancurile sunt cenușii, vărgate cu castaniu, alb și negru, potrivit manualului, iar abdomenul este portocaliu și spatele brun-cenușiu, potrivit SEO/BirdLife.
• Roșul. Ciocul, inelul din jurul ochiului și picioarele, golașe și puternice, sunt de un roșu intens.

Masculul și femela

Penajul celor două sexe este identic, potrivit SEO/BirdLife. Diferența se vede la picioare: masculii au pinteni lați, iar unele femele bătrâne au și ele pinteni, dar ascuțiți, potrivit manualului pentru examenul de vânător (PDF, pag. 34). Broșura Ministerului Agriculturii din 1990 adaugă că masculul este mai mare și scoate un strigăt de alarmă caracteristic când își ia zborul.

Tinerii și adulții

În sezonul de vânătoare, vârsta se determină examinând vârfurile celor mai exterioare două pene ale aripii, cele două remige primare exterioare: la tineri sunt subțiri și albe, iar la adulți, rotunjite și de aceeași culoare cu restul penei, potrivit manualului pentru examenul de vânător (PDF, pag. 34). Puii și tinerii au tonuri maronii și desene care îi camuflează, potrivit SEO/BirdLife. La douăsprezece săptămâni au încă ciocul și picioarele portocalii și gulerul neînchis, potrivit broșurii Ministerului Agriculturii din 1990. La trei luni ajung la o mărime asemănătoare cu a adulților, iar de aceea în spaniolă li se spune igualones, potrivit manualului.

Cum se deosebește de potârnichea cenușie, de Alectoris barbara și de potârnichile de fermă

SEO/BirdLife menționează ca specii asemănătoare la înfățișare potârnichea cenușie și Alectoris barbara. Lor li se adaugă potârnichile crescute în ferme, care se eliberează pentru vânătoare. Se deosebesc astfel:

• Potârnichea cenușie (Perdix perdix). Este ceva mai mică, de 29-31 de centimetri, cu o culoare dominant cenușie, cu spatele fin vermiculat și striat cu brun, alb și negru, o potcoavă ocru pe abdomen și fața portocalie, potrivit ghidului păsărilor SEO/BirdLife; nu are gușa albă și nici gulerul negru ale potârnichii cu picioare roșii. În Spania trăiește subspecia hispaniensis, endemică în Peninsula Iberică, doar în munții din treimea de nord a țării, în Pirinei, în vestul Sistemului Iberic și în Munții Cantabrici, la peste 1.100 de metri altitudine și de obicei la peste 1.600. Populația sa din Sistemul Iberic este încadrată la „în pericol de dispariție” în Catalogul spaniol al speciilor amenințate (Decretul Regal 139/2011), iar în Castilla y León este una dintre speciile „care în trecut au putut fi vânate și astăzi nu”, potrivit manualului pentru examenul de vânător (PDF, pag. 76).
• Alectoris barbara. Are aceeași mărime ca potârnichea cu picioare roșii, 32-34 de centimetri, dar tonuri mai șterse, cu fruntea, creștetul și ceafa închise la culoare și gușa, pieptul și sprânceana cenușii, care contrastează cu un guler brun-roșcat pătat cu alb; cântecul său este un cotcodăcit mai ascuțit decât al potârnichii cu picioare roșii, potrivit ghidului păsărilor SEO/BirdLife. În Spania este nativă doar în Ceuta și Melilla, cu 70-85 de perechi potrivit Cărții Roșii din 2021 (20-25 în Ceuta și 50-75 în Melilla potrivit raportului SEO/BirdLife din 2026), iar populațiile din Insulele Canare și din Campo de Gibraltar provin din introduceri istorice. Cartea Roșie a păsărilor din Spania din 2021 o încadrează la „în pericol”.
• Potârnichile de fermă și hibrizii. În fiecare an se eliberează în natură între 3 și 4,5 milioane de potârnichi crescute în ferme de vânat, potrivit Cărții Roșii a păsărilor din Spania din 2021. În ferme, potârnichea cu picioare roșii a fost încrucișată cu potârnichea de stâncă asiatică (Alectoris chukar) pentru a obține păsări mai productive, iar hibrizii din a doua generație arată la fel ca o potârniche cu picioare roșii: pot fi deosebiți doar printr-o analiză genetică, potrivit unei sinteze științifice publicate în 2013 în revista Ecosistemas, care îi descrie ca larg răspândiți în Peninsula Iberică, mai ales în fondurile de vânătoare unde se eliberează potârnichi.
• Potârnichea de stâncă (Alectoris graeca). Nu mai trăiește în libertate în Spania: figurează în Lista speciilor dispărute din tot mediul natural spaniol, publicată prin Rezoluția din 1 august 2018 în Monitorul Oficial spaniol (BOE) nr. 195.

Datele din tabel provin din ghidurile păsărilor SEO/BirdLife pentru cele trei specii, din al III-lea Atlas al păsărilor cuibăritoare din Spania, din manualul pentru examenul de vânător al guvernului Castilla y León, din Cartea Roșie din 2021, din revista Ecosistemas și din normele citate în secțiunea despre situația legală.

Răspândire și habitat

Este o specie mediteraneană, limitată în mod natural la sud-vestul Europei: Peninsula Iberică, Franța, nord-vestul Italiei și unele insule mediteraneene, potrivit ghidului păsărilor SEO/BirdLife. A fost introdusă pentru vânătoare în Regatul Unit, pe unele insule din Atlantic și în zone din America de Nord, Noua Zeelandă și Europa Centrală, cu succes variabil.

În Spania ocupă aproape toată peninsula, cu excepția coastelor cantabrică și atlantică și a celor mai înalte zone din Pirinei, și trăiește ca specie introdusă în ambele arhipelaguri, deși în Insulele Canare se află doar pe Gran Canaria, potrivit celui de-al III-lea Atlas al păsărilor cuibăritoare din Spania al SEO/BirdLife. Lipsește din Ceuta și Melilla. Este deosebit de abundentă în centrul și sudul peninsulei și poate fi întâlnită de la nivelul mării până la 2.000 de metri, deși devine rară sau lipsește peste 1.500-1.800 de metri, potrivit SEO/BirdLife. În Spania trăiesc două subspecii: hispanica, în nord și vest, și intercedens, în est și sud.

Preferă terenurile deschise sau cu arbori răzleți, ca pajiștile, culturile, tufărișurile rărite și pășunile cu stejari răzleți, și peisajele agricole diversificate, cu culturi extensive neirigate, potrivit SEO/BirdLife. Manualul pentru examenul de vânător (PDF, pag. 34) precizează că caută peisajele în mozaic: în zonele agricole alege terenurile cu multe haturi, margini de câmp cu iarbă și suprafețe necultivate, iar în zonele de munte, pe cele în care se îmbină tufărișul, pășunea și culturile de cereale. În Castilla y León este sedentară și se întâlnește în toată regiunea, de la câmpiile cerealiere din centru până la munții de la margine, cu fluctuații anuale în funcție de succesul cuibăritului.

Hrănire

Adulții mănâncă mai ales semințe de plante ierboase, frunze și rădăcini și, în mai mică măsură, artropode, iar puii se hrănesc cu insecte în primele săptămâni de viață, potrivit ghidului păsărilor SEO/BirdLife. Broșura de informare a Ministerului Agriculturii din Spania din 1990 descrie în detaliu schimbarea: la șapte zile, aproximativ două treimi din hrana puilor sunt nevertebrate, iar la cincisprezece zile proporția se inversează în favoarea semințelor și a florilor. Larvele și insectele sunt hrana preferată a puilor, iar furnicile, o parte esențială a dietei potârnichilor, potrivit aceleiași broșuri.

Contează și gospodărirea terenului: punctele de apă, grăunțele din hrănitori și culturile pentru vânat îi sporesc abundența locală, în timp ce comasarea parcelelor, dispariția haturilor cu iarbă și substanțele agrochimice, cum sunt semințele tratate cu pesticide, îi dăunează, potrivit celui de-al III-lea Atlas.

Reproducere

Este monogamă, deși pot exista cazuri de poligamie, potrivit ghidului păsărilor SEO/BirdLife. Perechile se formează de la sfârșitul lui ianuarie, deși perioada nupțială propriu-zisă începe abia la mijlocul lui aprilie, potrivit manualului pentru examenul de vânător (PDF, pag. 34). Cuibărește pe sol, într-o adâncitură mică căptușită cu iarbă, pene și resturi vegetale, mereu ascunsă în vegetație.

Depune ponta în aprilie și la începutul lui mai: între 7 și 20 de ouă, de obicei între 10 și 16, de culoare crem, cu pete sau puncte brun-roșcate, care sunt clocite timp de 23 sau 24 de zile, potrivit SEO/BirdLife. Manualul indică o pontă medie de 12 ouă și arată că femela clocește, că masculul o înlocuiește dacă ea moare și că pontele de înlocuire sunt frecvente atunci când cuibul se pierde.

În plus, poate face două ponte în două cuiburi diferite: în anii cu vreme favorabilă, aproximativ jumătate dintre femele depun ouă în două cuiburi, unul clocit de ele și altul de mascul, potrivit sintezei publicate în 2013 în revista Ecosistemas. SEO/BirdLife prezintă acest lucru ca pe un fenomen ocazional.

Puii sunt nidifugi: părăsesc cuibul imediat după ecloziune și își urmează părinții. Zboară la 10 zile, potrivit SEO/BirdLife, sau la 12, potrivit manualului, iar la trei luni ajung la o mărime asemănătoare cu a adulților, când în spaniolă li se spune igualones. Se reproduc înainte de a împlini un an. Mortalitatea este foarte mare în primele luni de viață: înainte de sezonul de vânătoare nu rămân mai mult de 4-6 pui de pereche, potrivit manualului.

Comportament

Este o pasăre gregară, mai ales în afara perioadei de cuibărit, și sedentară, deși în munții înalți face deplasări altitudinale iarna, potrivit ghidului păsărilor SEO/BirdLife. Broșura Ministerului Agriculturii din 1990 descrie grupuri familiale formate din unul sau doi adulți cu puii lor și, din septembrie până în ianuarie, stoluri de 4-25 de păsări. Când un stol este speriat, toate potârnichile își iau zborul în aceeași direcție și cu mare viteză.

Cântecul masculului este caracteristic: începe cu o serie de cotcodăcituri scurte care trec în fraze de trei silabe, tot mai rapide și mai puternice, potrivit SEO/BirdLife, care, după cântec, o consideră asemănătoare cu Alectoris barbara, cu potârnichea cenușie și cu fazanul; ambele sexe scot și alte strigăte scurte. Cântă mai ales dimineața și la apusul soarelui, potrivit broșurii Ministerului Agriculturii, care descrie și cum stolul se hrănește mergând, dimineața devreme și seara, în timp ce o potârniche stă de pază, cum bea apă din bălți, folosește roua și face băi de nisip.

Cât trăiește?

Recordul de longevitate cunoscut prin inelare în Spania este de 5 ani și 4 luni, cel mai mare pentru această specie din lista europeană a recordurilor de longevitate EURING din 2023, care nu include recordul britanic; al doilea, din Italia, este de 5 ani și 3 luni. În Regatul Unit, unde a fost introdusă, recordul este de 7 ani, 7 luni și 2 zile, stabilit în 1975, potrivit BirdFacts, baza de date a British Trust for Ornithology. Sunt valori maxime: niciuna dintre sursele consultate nu indică o durată de viață obișnuită.

Este în pericol?

Nu este clasificată ca specie amenințată: nu figurează în Lista speciilor sălbatice aflate în regim special de protecție și nici în Catalogul spaniol al speciilor amenințate, așa cum se arată în secțiunea despre situația legală. Are însă categorii de risc în listele roșii: Cartea Roșie a păsărilor din Spania din 2021 o încadrează la „vulnerabilă”, iar Lista Roșie a IUCN, de la evaluarea din 2020, la „aproape amenințată” la nivel mondial. Sunt categorii științifice fără efecte legale: nu schimbă unde și când se poate vâna.

Populația sa este în declin. Potrivit programului Sacre de monitorizare a păsărilor comune, ale cărui rezultate apar în raportul „Gestión sostenible de la caza y conservación de aves silvestres en España” al SEO/BirdLife din 2026, abundența sa în Spania a scăzut cu 57,6 % între 1998 și 2024, într-un ritm mediu de 3,2 % pe an. Al III-lea Atlas al păsărilor cuibăritoare din Spania a estimat pentru 2014-2018 aproximativ 2,49 milioane de potârnichi cuibăritoare, într-un interval de 2,26-2,71 milioane. Spania găzduiește peste 70 % din populația mondială, potrivit Cărții Roșii.

Printre cauzele declinului, SEO/BirdLife menționează intensificarea agriculturii sau abandonarea culturilor, pesticidele de pe semințe, o gestionare cinegetică necorespunzătoare, cu vânătoare excesivă și contaminare genetică prin hibrizi, și schimbările climatice.

Situația legală în Spania

La data de 14 octombrie 2026, potârnichea cu picioare roșii figurează în lista națională a speciilor care pot fi vânate (Decretul Regal 1095/1989, anexa I), împreună cu Alectoris barbara, potârnichea cenușie și potârnichea de stâncă, dispărută din Spania. Această listă este un maxim: fiecare comunitate autonomă poate exclude specii din ea (Decretul Regal 1095/1989, articolul 1.3), decide dacă o vânează și în ce condiții și stabilește terenurile și datele (Legea 42/2007 privind patrimoniul natural și biodiversitatea, articolul 65). Aceeași lege permite fiecărei administrații să autorizeze vânătoarea potârnichii cu chemătoare, un mascul viu ținut în cușcă, în locurile în care este tradițională și cu limitările necesare pentru conservarea speciei (articolul 66).

La data de 14 octombrie 2026, nu este inclusă în Lista speciilor sălbatice aflate în regim special de protecție și nici în Catalogul spaniol al speciilor amenințate din Decretul Regal 139/2011, care încadrează în schimb la „în pericol de dispariție” populația de potârniche cenușie din Sistemul Iberic.

În plus:

• Este o specie care poate fi comercializată pe tot teritoriul național, ca și Alectoris barbara, dar exemplarele vii sau ouăle lor pot fi vândute doar dacă provin din exploatații industriale, cum sunt fermele de vânat (Decretul Regal 1118/1989).
• Legea 42/2007 interzice eliberarea neautorizată a animalelor în mediul natural (articolul 54.5 bis) și, la vânătoare, eliberarea neautorizată și introducerea speciilor alohtone, și obligă administrațiile să vegheze ca eliberările și repopulările cu specii de vânat să nu amenințe conservarea acestora sau a altor specii „din punct de vedere genetic sau populațional” (articolul 65.3, literele e și i).
• Directiva 2009/147/CE privind conservarea păsărilor sălbatice o include în anexa II, partea A, printre speciile care pot fi vânate în toată Uniunea Europeană, și în anexa III, partea A, printre speciile care pot fi comercializate.

În Castilla y León:

• Este specie de vânat sedentară (Legea 4/2021 a vânătorii din Castilla y León, anexa I).
• Se vânează în sezonul general de vânat mic, din a patra duminică din octombrie până în a patra duminică din ianuarie, joia, sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare (anexa II).
• Vânătoarea cu chemătoare este interzisă, cu excepția cazului în care este autorizată expres în cadrul vânătorii intensive (articolul 51.4).
• Este interzisă deținerea de piese de vânat hibride (articolul 10.2.b).
• Manualul pentru examenul de vânător (PDF, pag. 34) consemnează ca mijloace de vânătoare armele și păsările de pradă dresate, iar ca metode vânătoarea la picior („al salto”), cu câine pe urmă („a rabo”), în linie („en mano”) și în goană („al ojeo”).

În restul Spaniei, fiecare comunitate își stabilește perioadele și condițiile în fiecare sezon, prin ordin sau prin rezoluție; în Insulele Baleare o face fiecare consiliu insular. Câteva exemple pentru perioada generală și pentru vânătoarea cu chemătoare în sezonul 2026-2027, la data de 14 octombrie 2026:

• Castilla-La Mancha. Potârnichea cu picioare roșii se numără printre păsările nemigratoare, cu perioadă generală de la 8 octombrie la 8 februarie. Potârnichea cu chemătoare se vânează de la 10 ianuarie la 20 februarie în localitățile cu altitudinea medie sub 800 de metri și de la 23 ianuarie la 5 martie în celelalte (Ordinul 83/2026 din 9 iunie, DOCM nr. 110).
• Andaluzia. Perioadă generală de la 11 octombrie 2026 la 3 ianuarie 2027, în fiecare zi, cu excepția provinciei Almería, unde se vânează vinerea, sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare. Cu chemătoare se vânează în fiecare zi, după trei grupe de zone de vânătoare: de la 18 ianuarie la 28 februarie (grupa 1), de la 25 ianuarie la 7 martie (grupa a 2-a) și de la 31 ianuarie la 13 martie (grupa a 3-a); multe fonduri de vânătoare din grupa 1 pot opta pentru perioada de la 7 ianuarie la 17 februarie, iar cele situate în totalitate sau parțial la peste 1.500 de metri, pentru cea de la 10 februarie la 23 martie (sezonul de vânătoare 2026-2027 al guvernului Andaluziei).
• Extremadura. La picior, în linie și în goană mică („gancho”), de la 12 octombrie 2026 la 6 ianuarie 2027. Cu chemătoare, de la 16 ianuarie la 28 februarie 2027 și până la 21 martie în fondurile de vânătoare intensive cu eliberări (Rezoluția din 23 martie 2026, DOE nr. 60, cu tabelul perioadelor corectat în DOE nr. 62).
• Comunitatea Valenciană. În zonele comune de vânătoare, la picior sau în linie, de la 12 octombrie la 6 decembrie 2026, sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare. În fondurile de vânătoare și în zonele de vânătoare controlată, vânătoarea cu chemătoare se încheie la 28 februarie 2027 dacă planul tehnic care o autorizează nu stabilește altă dată (Rezoluția din 22 iunie 2026, DOGV nr. 10393).
• Regiunea Murcia. În fondurile de vânătoare, de la 12 octombrie la 6 ianuarie, în fiecare zi. Cu chemătoare, de la 7 ianuarie la 23 februarie în zona joasă și de la 17 ianuarie la 5 martie în zona înaltă, formată din Moratalla, Caravaca, Jumilla, Yecla, Lorca Norte și Mula Oeste (ordinul privind perioadele de vânătoare pentru sezonul 2026/2027, BORM nr. 98).
• Mallorca. Vânătoarea la vânat mic începe la 12 octombrie, iar vânătoarea potârnichii, cu excepția celei cu chemătoare, se încheie la 31 ianuarie. Cu chemătoare și pușcă, doar în fondurile de vânătoare, se vânează de la 27 decembrie la 31 ianuarie, în fiecare zi, și până la 10 februarie cu autorizarea expresă a titularului fondului (Rezoluția Consiliului Insular al Mallorcăi, BOIB nr. 68).
• Comunitatea Madrid. Ordinul 2511/2026 deschide vânătoarea la vânat mic în fondurile de vânătoare de la 8 octombrie la 31 ianuarie, joia, sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare, dar încheierea Tribunalului Superior de Justiție din Madrid din 6 octombrie 2026 a suspendat provizoriu vânătoarea potârnichii cu picioare roșii și a altor opt specii de păsări în această perioadă, până la pronunțarea sentinței sau până la ridicarea suspendării. Măsura nu afectează vânătorile cu exemplare eliberate autorizate sau comunicate și nici pe cele din fondurile de vânătoare comerciale, în care pot fi doborâte doar exemplarele eliberate, iar la 14 octombrie 2026 era încă în vigoare (specii și reguli de vânătoare ale Comunității Madrid).

Înainte de vânătoare trebuie consultate ordinul sau rezoluția în vigoare ale fiecărei comunități sau, în Insulele Baleare, ale fiecărui consiliu insular. Metodele de vânătoare a potârnichii sunt explicate în Sfaturi pentru vânătoarea de potârnichi roșii în Spania.

Întrebări frecvente despre potârnichea cu picioare roșii