Potârnichea cenușie

Potârnichea cenușie (Perdix perdix) este o potârniche de talie mijlocie, cenușie, cu fața portocalie și flancurile barate cu castaniu. În restul Europei este o pasăre de câmpie, dar în Spania trăiește doar în munții înalți din treimea nordică a Peninsulei Iberice, în trei nuclee principale, izolate între ele: Pirineii, Munții Cantabrici și Sistemul Iberic, potrivit ghidului de păsări al SEO/BirdLife. Acolo trăiește subspecia hispaniensis, proprie acestor munți, iar populația ei din Sistemul Iberic este catalogată în pericol de dispariție din 2020. În sezonul 2026-2027, doar Catalonia permite vânarea ei, în condiții foarte stricte. Această fișă explică cum se deosebesc masculul, femela și potârnichea cu picioare roșii, unde trăiește, câte au rămas și ce prevede legea în fiecare comunitate autonomă.

Ilustrații generate cu IA în scop educativ.

Identificare

Măsoară 29-31 de centimetri lungime și 45-48 de centimetri anvergură, potrivit ghidului de păsări al SEO/BirdLife. BirdFacts, baza de date a British Trust for Ornithology, îi atribuie o greutate de 390 de grame, iar Enciclopedia virtuală a vertebratelor spaniole a Muzeului Național de Științe Naturale din Madrid, o masă de 310-455 de grame. Este o pasăre îndesată, terestră, care merge mult pe jos, cu un zbor exploziv și ușor, în care alternează bătăi rapide din aripi cu planări scurte, aproape de sol, potrivit SEO/BirdLife.

Trăsăturile după care se recunoaște sunt acestea:

• Culoarea. Domină cenușiul: gâtul și partea inferioară sunt cenușii, spatele este vermiculat și striat cu brun, alb și negru, iar flancurile sunt barate cu castaniu, potrivit SEO/BirdLife și Enciclopediei virtuale a vertebratelor spaniole.
• Fața. Fruntea și gușa au culoarea cărămizii deschise, potrivit Enciclopediei virtuale, iar fața este portocalie, potrivit SEO/BirdLife.
• Potcoava. În partea de jos a pieptului are o pată în formă de potcoavă, castanie potrivit Enciclopediei virtuale și ocru potrivit SEO/BirdLife, mult mai pronunțată la mascul.
• Coada. Penele laterale ale cozii sunt roșiatice și se văd în zbor.
• Ciocul și picioarele. Picioarele sunt cenușii, potrivit Enciclopediei virtuale, iar ciocul adulților este cenușiu, cu o nuanță de corn, potrivit organizației Game and Wildlife Conservation Trust. Nu are nimic roșu pe cioc sau pe picioare.
• Glasul. Ambele sexe scot un „hârâit” răgușit și abrupt, repetat de câteva ori la intervale regulate, potrivit SEO/BirdLife.

În catalană se numește perdiu xerra, în galiciană perdiz charrela, iar în bască eper grisa, potrivit SEO/BirdLife și Enciclopediei virtuale a vertebratelor spaniole. I se spune și serreña, nume care apare în titlul unui studiu despre situația ei în provincia Soria, citat în avizul Comitetului Științific al Ministerului Tranziției Ecologice.

Masculul și femela

La prima vedere, cele două sexe se aseamănă atât de mult încât ghidul SEO/BirdLife le consideră identice. Diferențele există, dar sunt subtile și se văd mai bine când pasărea este ținută în mână, potrivit ghidului pentru determinarea sexului și a vârstei potârnichilor cenușii al Game and Wildlife Conservation Trust (GWCT), organizația britanică de cercetare a faunei de interes cinegetic:

• Penele umerilor. Sunt trăsătura cea mai sigură. La femelă, penele scapulare și acoperitoarele mici și mijlocii ale aripii au dungi transversale deschise care pornesc din dunga centrală, desenul numit „crucea de Lorena”; la mascul au doar o dungă deschisă longitudinală, fără dungi transversale.
• Potcoava. Toți masculii au o pată castanie sau neagră bine conturată pe abdomenul deschis la culoare. Femelele au de obicei doar câteva puncte negre, iar circa 15 % nu au deloc; unele, mai ales cele bătrâne, au totuși o potcoavă mică sau chiar mare, așa că potcoava singură nu este suficientă.
• Fața. Masculul are fața și gușa de un portocaliu-ocru, fără sprânceană albă, și piele roșie golașă în jurul și în spatele ochiului, mai vizibilă la sfârșitul iernii și primăvara. Femela are fața brun-portocalie și de obicei o sprânceană albă.

În munții Spaniei este bine să se combine mai multe trăsături. Enciclopedia virtuală a vertebratelor spaniole arată că masculii din Pirinei prezintă adesea trăsături tipice femelelor din populațiile de câmpie: potcoava incompletă, pete deschise pe spate și desenul crucii de Lorena pe acoperitoarele mijlocii ale aripii. Arată, de asemenea, că în fiecare zonă femelele sunt întotdeauna mai închise la culoare decât masculii.

Tinerilor nu li se poate determina sexul cât timp au penajul juvenil, potrivit GWCT. Sunt brun-cenușii, cu dungi albicioase pe piept și capul brun-închis, potrivit Enciclopediei virtuale, și încă nu au castaniu pe față și nici pata de pe abdomen, pe care le dobândesc înainte de primăvara următoare, potrivit guvernului regiunii La Rioja. SEO/BirdLife îi descrie ca pătați cu maro deschis și foarte asemănători cu o prepeliță, iar manualul pentru examenul de vânător al guvernului Aragonului (PDF, pag. 35) avertizează, în fișa prepeliței, că aceasta poate fi confundată cu exemplarele tinere de potârniche cenușie.

Cum se deosebește de potârnichea cu picioare roșii

SEO/BirdLife citează ca specii asemănătoare ca aspect potârnichea cu picioare roșii, Alectoris barbara și fazanul, iar ca glas, potârnichea cu picioare roșii și Alectoris barbara. Cea care împarte cel mai mult teren cu ea este potârnichea cu picioare roșii (Alectoris rufa): măsoară 32-34 de centimetri și are ciocul, inelul ocular și picioarele roșii, gușa albă, pieptul pătat cu negru și abdomenul portocaliu, potrivit ghidului de păsări al SEO/BirdLife. Potârnichea cenușie nu are gușa albă și nici pieptul pătat cu negru, iar ciocul și picioarele îi sunt cenușii; manualul pentru examenul de vânător al guvernului Aragonului (PDF, pag. 37) o descrie ca fiind mai mică, mai îndesată și cu o pată închisă, bătătoare la ochi, pe piept. În teren, când își iau zborul, pot fi greu de deosebit, potrivit guvernului regiunii La Rioja. În plus, de obicei trăiesc la altitudini diferite: potârnichea cu picioare roșii este rară sau lipsește peste 1.500-1.800 de metri, potrivit SEO/BirdLife, în timp ce potârnichea cenușie trăiește de obicei peste 1.600 de metri. Totuși, se pot întâlni: guvernul regiunii La Rioja arată că potârnichea cu picioare roșii poate ocupa zone de mare altitudine unde coincide cu potârnichea cenușie, iar manualul din Aragon arată că, în zonele de munte de peste 1.000 de metri, pot avea același habitat.

În Pirinei trăiește și o altă pasăre galiformă de munte înalt, Lagopus muta, care primăvara stă de obicei peste 2.200 de metri. Se deosebește prin aripile albe, vizibile în zbor, și prin picioarele acoperite cu pene, tot albe; iarna devine complet albă, cu excepția cozii negre și, la mascul, a unei dungi negre între cioc și ochi, potrivit ghidului de păsări al SEO/BirdLife. Figurează ca vulnerabilă în Catalogul spaniol al speciilor amenințate, așa că nici ea nu poate fi vânată.

Datele din tabel provin din ghidurile de păsări ale SEO/BirdLife pentru cele două potârnichi, din Enciclopedia virtuală a vertebratelor spaniole, de la GWCT, din BirdFacts și din normele citate în secțiunea despre situația legală.

Răspândire și habitat

În lume, potârnichea cenușie trăiește în regiunea palearctică, din nordul Peninsulei Iberice până în centrul Siberiei și nord-vestul Chinei, și a fost introdusă cu succes în unele zone din America de Nord, potrivit ghidului de păsări al SEO/BirdLife. Sunt recunoscute opt subspecii; una dintre ele, hispaniensis, trăiește doar în Munții Cantabrici, în Sistemul Iberic și în Pirinei, potrivit Enciclopediei virtuale a vertebratelor spaniole.

În Spania ocupă trei nuclee bine diferențiate, potrivit celui de-al III-lea Atlas al păsărilor cuibăritoare din Spania al SEO/BirdLife:

• Munții Cantabrici, aproape continuu de la Sierra de Híjar, în Cantabria, până la Sierra del Caurel, cu populații deja separate în munții Sanabria-Segundera și La Cabrera și în Teleno și Montes Aquilianos.
• Partea de nord a Sistemului Iberic, pe culmile din Sierra de la Demanda, Picos de Urbión, Sierra de Castejón și Sierra Cebollera.
• Versantul spaniol al Pirineilor, din partea superioară a văilor Salazar și Roncal, în Navarra, până la izvorul râului Muga, în Girona, de-a lungul crestei principale și în munții prepirineici.

Enciclopedia virtuală a vertebratelor spaniole menționa, în ultima sa revizuire, din 2016, și un nucleu mic în masivul Gorbea, între Álava și Bizkaia, menținut după mai multe încercări de reintroducere, și arată că specia a dispărut din nordul Portugaliei.

Este o pasăre de munte înalt: ocupă tufărișuri precum cele de erică, cele spinoase de ulex și cele de drobiță, peste 1.100 de metri, dar de obicei peste 1.600, și preferă mozaicurile de tufărișuri dese cu luminișuri de pășune și grohotișuri, mai ales acolo unde pasc animale, potrivit SEO/BirdLife. Al III-lea Atlas precizează că a dispărut din munții mai joși și că astăzi s-a retras în zonele cele mai înalte, de obicei peste 1.800 de metri, în mozaicuri de pășuni și grohotișuri bine acoperite de tufărișuri, uneori cu ienuperi sau pini răzleți. În La Rioja se găsește astăzi între 1.600 și 2.250 de metri, potrivit guvernului regiunii La Rioja. Vegetația diferă de la un nucleu la altul: tufărișuri de drobiță cu ferigi și erică în Munții Cantabrici; drobiță, struguri-ursului, cimișir și ienuperi în Pirinei; iar în Sistemul Iberic, iarbă neagră și drobiță, potrivit Enciclopediei virtuale a vertebratelor spaniole. În Munții Cantabrici și în Pirinei împarte munții cu cocoșul de munte, dar în habitate diferite: cocoșul de munte este o pasăre de pădure, iar potârnichea cenușie frecventează tufărișurile de deasupra limitei pădurii, potrivit guvernului regiunii La Rioja.

Iarna caută pante însorite și abrupte sau stânci proeminente care s-o ferească de zăpadă și adesea coboară în zone mai joase, unde poate fi văzută atunci pe terasele cultivate, potrivit celui de-al III-lea Atlas. Ca să se protejeze, sapă în zăpadă galerii de până la 50 de centimetri adâncime, potrivit Enciclopediei virtuale.

Hrănire

Hrana ei este în principal vegetală: mănâncă frunze, fructe, muguri și rădăcini dintr-o mare varietate de plante, potrivit ghidului de păsări al SEO/BirdLife. Consumă ocazional insecte, mai ales în primele săptămâni de viață ale puilor. Enciclopedia virtuală a vertebratelor spaniole menționează și semințe, fructe uscate, bace și nevertebrate, în proporții care se schimbă cu anotimpul, în funcție de ce găsește, și subliniază că insectele sunt esențiale pentru supraviețuirea puilor: într-un studiu din Pirinei, puii mâncau mai ales furnici, iar plantele reprezentau 23 % din hrana lor la o săptămână de viață și 37 % între două și șase săptămâni.

Iarna, în Munții Cantabrici, se concentrează în tufărișurile de erică și de drobiță din jurul pajiștilor alpine cu izvoare: apa nu îngheață și păstrează mici petice de iarbă unde potârnichile se adună să se hrănească, potrivit aceleiași enciclopedii.

Reproducere

Este o specie monogamă. Perechile se formează între februarie și martie, în funcție de vremea din fiecare an, iar ouăle sunt depuse la sfârșitul lui aprilie și în mai, potrivit ghidului de păsări al SEO/BirdLife. Femela construiește cuibul, o adâncitură în sol căptușită cu frunze și crenguțe, de obicei la adăpostul vegetației arbustive, și depune 7-20 de ouă maronii, rareori albe, pe care le clocește singură timp de 23-25 de zile.

Clocitul începe după depunerea ultimului ou, așa că toți puii eclozează în același timp, potrivit Enciclopediei virtuale a vertebratelor spaniole. Puii sunt nidifugi: părăsesc cuibul imediat, își caută în mare parte singuri hrana și sunt îngrijiți de ambii părinți. Se ridică de la sol la 10 zile și zboară la 15, ajung la greutatea unui adult pe la 100 de zile și rămân în grupul familial până în prima parte a iernii. În Rezervația de vânătoare Riaño, în provincia León, un studiu care a datat ecloziunea a 20 de tineri după starea remigelor primare a situat-o între 7 iulie și 8 august, cu un maxim în a doua și a treia săptămână din iulie. Are o singură pontă pe an, dar poate face o pontă de înlocuire dacă o pierde pe prima.

De obicei se reproduce prima dată la vârsta de un an, iar speranța de viață obișnuită a unei păsări care ajunge să se reproducă este de trei ani, potrivit BirdFacts, cu date de inelare din Marea Britanie și Irlanda.

Comportament

Este sedentară: nu migrează, dar iarna face deplasări altitudinale, de la cotele cele mai înalte până pe fundul văilor, potrivit ghidului de păsări al SEO/BirdLife. În afara perioadei de cuibărit este foarte gregară și formează stoluri alcătuite din una sau mai multe familii.

80 % din cântecul de primăvară are loc în cele 45 de minute dinaintea zorilor, iar în Pirinei perechile urmărite cu emițătoare radio folosesc în medie circa 118 hectare primăvara și 126 vara, potrivit Enciclopediei virtuale a vertebratelor spaniole. Aceeași enciclopedie citează printre prădătorii ei din Spania acvila de munte și pisica sălbatică.

Câte au rămas?

Nu există un recensământ recent pentru toată Spania. Al III-lea Atlas al păsărilor cuibăritoare din Spania lucrează cu cifre orientative de 2.000-6.000 de perechi cuibăritoare și 5.000-10.000 de păsări iarna, provenite din estimări mai vechi, cu densități de 1-3 perechi la 100 de hectare în zonele cele mai bune.

Spania raportează Uniunii Europene, la fiecare șase ani, starea păsărilor din Directiva privind păsările. Potrivit instrumentului Agenției Europene de Mediu care publică aceste rapoarte, pentru perioada 2013-2018 a raportat 2.000-6.000 de perechi din subspecia hispaniensis, o cifră bazată, potrivit chiar raportului Spaniei, pe date din 1998-2002, cu o scădere de 27,1 % între 2007 și 2018; pentru perioada 2019-2024, cel puțin 4.455 de perechi, cu o tendință stabilă între 2013 și 2024, pe baza unei estimări parțiale.

Răspândirea, în schimb, a fost măsurată: între atlasul din 1998-2002 și cel din 2014-2018, suprafața ocupată s-a redus cu 27 % în toată Spania, și mult mai mult în nucleele cantabrice, în Sistemul Iberic și în Pirineii centrali, potrivit celui de-al III-lea Atlas. Specia a dispărut din munții mai joși și s-a retras în cei mai înalți.

Cel mai mic nucleu este cel din Sistemul Iberic. Avizul Comitetului Științific privind potârnichea cenușie din Sistemul Iberic (consultarea CC 43/2019, din 1 august 2019), care a propus catalogarea ei ca specie în pericol de dispariție, a reunit date, în parte foarte vechi, care sugerau circa 105-164 de perechi pe mai puțin de 3 % din aria subspeciei în peninsulă, și a conchis că probabil sunt mai puțin de 100-150. În La Rioja, populația a scăzut de la 80-150 de perechi în 1999 la 41-82 în 2011, potrivit datelor guvernului regiunii La Rioja citate în aviz, iar recensământul din 2011 a estimat în plus 246-492 de păsări toamna, potrivit guvernului regiunii La Rioja; în provincia Soria, recensămintele din 2008 și 2009 au găsit circa 15 grupuri familiale sigure, cu 66-70 de păsări, potrivit avizului.

În Europa trăiesc între 2,29 și 3,75 milioane de potârnichi cenușii, cu tendință descrescătoare, potrivit Listei Roșii Europene a Păsărilor din 2021, citată de SEO/BirdLife. Cartea Roșie a păsărilor din Spania din 2021 clasifică subspecia iberică ca vulnerabilă, o categorie științifică fără efect juridic.

SEO/BirdLife citează ca amenințări principale pierderea habitatului din cauza schimbărilor din agricultura și creșterea animalelor de la munte, împăduririle, eroziunea, incendiile și infrastructura urbană și de turism montan, precum și braconajul și schimbările climatice, care contribuie la dispariția ei din zonele mai joase. Printre măsurile pe care le propune se numără planuri de redresare în comunitățile autonome în care trăiește, un moratoriu asupra împăduririlor peste 1.500-1.800 de metri, menținerea interdicției de a o vâna și supravegherea împotriva braconajului.

Situația legală în Spania

La data de 14 octombrie 2026, protecția potârnichii cenușii depinde de populație și de comunitatea autonomă.

La nivel național:

• Specie de vânat pe lista națională. Perdix perdix figurează pe lista speciilor de vânat din Decretul Regal 1095/1989, anexa I, o listă pe care fiecare comunitate autonomă o poate restrânge.
• Populația din Sistemul Iberic, în pericol de dispariție. Catalogul spaniol al speciilor amenințate din Decretul Regal 139/2011 are o singură intrare pentru specie, „Perdix perdix hispaniensis Reichenow, 1892. Perdiz pardilla”, care se referă la populația din „Sistema Ibérico” (Sistemul Iberic), în categoria în pericol de dispariție. A fost adăugată prin Ordinul TED/1126/2020, publicat în BOE nr. 314 din 1 decembrie 2020 și în vigoare de a doua zi. Celelalte populații din Spania nu figurează nici în Lista speciilor sălbatice aflate în regim special de protecție, nici în Catalog.
• Consecințe pentru această populație. Nu poate fi declarată specie de vânat (Legea 42/2007 privind patrimoniul natural și biodiversitatea, articolul 65.1) și este interzis să fie ucisă, capturată, urmărită sau deranjată și să-i fie distruse cuiburile (articolul 57). Articolul 334 din Codul penal pedepsește vânarea speciilor protejate, iar alineatul 2 aplică pedeapsa în jumătatea ei superioară când este vorba de specii sau subspecii catalogate în pericol de dispariție.
• Habitatul. Subspecia hispaniensis figurează cu numărul 85 în anexa IV a Legii 42/2007, cea a speciilor care au nevoie de măsuri speciale de conservare a habitatului.
• Dreptul european. Directiva 2009/147/CE privind conservarea păsărilor sălbatice include Perdix perdix hispaniensis în anexa I, a speciilor care fac obiectul unor măsuri speciale de conservare, iar Perdix perdix în anexa II partea A, a speciilor care pot fi vânate, și în anexa III partea A, a speciilor care pot fi comercializate.

Fiecare comunitate autonomă o poate proteja în plus în propriul catalog și decide dacă se vânează pe teritoriul ei, cu excepția Sistemului Iberic, unde nu poate fi declarată specie de vânat. Iată situația din sezonul 2026-2027 în comunitățile autonome în care trăiește:

În detaliu:

• Catalonia. Rezoluția ARP/2305/2026, publicată în DOGC nr. 9704 din 9 iulie 2026, deschide vânătoarea potârnichii cenușii, numită în catalană „perdiu xerra de muntanya”, între 11 octombrie și 27 decembrie 2026, cu cel mult 2 exemplare de vânător pe zi pe terenurile de vânătoare cu regim special. Este interzisă pe terenurile cu regim comun. Pe terenurile cu regim special care nu au o reglementare specială, unde vânătoarea de vânat mic este limitată la trei zile pe săptămână, pentru această specie se poate stabili doar una dintre ele. În zonele private și locale de vânătoare, planul tehnic de gestionare cinegetică trebuie să includă lista nominală a persoanelor autorizate, iar capturile se comunică prin aplicația de sigiliu digital și se notează în carnet; în rezervațiile naționale de vânătoare și în zonele de vânătoare controlată, permisul este emis de conducerea lor tehnică, iar marcarea se face după planul lor tehnic. Carnetul de monitorizare trebuie returnat înainte de 30 ianuarie 2027, iar aceasta este una dintre condițiile pentru ca vânătorul să o poată vâna și în sezonul următor. Specia nu figurează în catalogul catalan al faunei amenințate (Decret 172/2022).
• Aragon. Decretul 129/2022 o catalogează în pericol de dispariție în Sistemul Iberic, iar în restul teritoriului o include în Lista aragoneză a speciilor sălbatice aflate în regim special de protecție. Singura potârniche din Planul general de vânătoare pentru sezonul 2026-2027 (Ordinul MAT/897/2026, BOA nr. 118 din 23 iunie 2026) este potârnichea cu picioare roșii.
• Navarra. Este catalogată în pericol de dispariție prin Decretul foral 563/1995, care rămâne în vigoare deoarece Tribunalul Superior de Justiție din Navarra a anulat catalogul din 2019, Decretul foral 254/2019, printr-o hotărâre definitivă. Ordinul foral 195E/2026 privind perioadele de vânătoare autorizează doar specii din regulamentul de vânătoare din 2007, a cărui singură potârniche este cea cu picioare roșii.
• La Rioja. Legea 2/2023 privind biodiversitatea și patrimoniul natural din La Rioja, în anexa modificată prin Legea 2/2025, o catalogează în pericol de dispariție, iar Decretul 55/2014 i-a aprobat planul de redresare. Ordinul AGM/33/2026 include printre păsările sedentare de vânat doar potârnichea cu picioare roșii.
• Castilia și León. Nu figurează printre speciile de vânat din anexa I a Legii 4/2021 a vânătorii și a gestionării durabile a resurselor cinegetice din Castilia și León, iar manualul pentru examenul de vânător al Juntei din Castilia și León (PDF, pag. 76) o enumeră printre speciile care în trecut se puteau vâna, iar astăzi nu.
• Cantabria. Ordinul DES/07/2026, publicat în BOC nr. 49 din 12 martie 2026, reglementează vânătoarea în toată comunitatea, cu excepția Rezervației regionale de vânătoare Saja, care are propriul plan anual, aprobat prin Ordinul DES/09/2026 (BOC nr. 60 din 27 martie 2026). Potârnichea cenușie nu figurează printre speciile de vânat în niciunul dintre ele. Decretul 120/2008 o catalogează ca vulnerabilă în catalogul regional.
• Asturias. Nu figurează printre speciile de vânat din Rezoluția din 9 martie 2026, publicată în BOPA nr. 56. Nu este nici în catalogul regional al speciilor amenințate, deși Principatul o consideră „specie singulară”, potrivit paginii sale despre fauna amenințată.
• Galicia. Articolul 16.1.n din Rezoluția din 13 mai 2026, publicată în DOG nr. 91, spune despre potârnichea cenușie că „vânarea ei este interzisă”, iar Decretul 88/2007 o include ca vulnerabilă în Catalogul galician al speciilor amenințate.
• Țara Bascilor. Nu figurează pe lista speciilor de vânat din Decretul 216/2012, iar ordinele forale privind perioadele de vânătoare din Álava, Bizkaia și Gipuzkoa pot doar să restrângă această listă, nu să o extindă. Nu este nici în Catalogul basc al speciilor amenințate.

Înainte de vânătoare trebuie consultate rezoluția sau ordinul în vigoare ale fiecărei comunități autonome.

Întrebări frecvente despre potârnichea cenușie